Scrisoarea celui trădat

 

                                                               psiholog Bianca Balogh

Mă simt trădată. Ai iubit pentru câteva săptămâni pe altcineva… Poate iubit e mult spus… Ai fost interesat de o altă persoană mai mult decât de mine. Pentru un timp. Pentru o săptămână, pentru o lună… Timpul nu mai contează acum. Doar durerea mea. Inima mea suferă.

Iar durerea ei este foarte mare. Gândul este și el dureros… Gândul că ți-ai împărtășit inima cu altcineva pentru atâtea zile devine insuportabil… Poate, dacă era vorba de o singură zi, durerea mea nu era la fel de mare… Dar ai fost interesat de o altă persoană pentru atâtea zile, timp în care m-ai ignorat total și nu mai contam deloc pentru tine!

Mă simt neiubită.

Mă simt neprețuită.

Mă simt uitată.

Mă simt respinsă.

Mă simt abandonată.

Cum aș putea eu, oare, să te pot strânge în brațe din nou? Cum ar putea inima mea să mai aibă încredere în tine? De unde știu că nu mă vei trăda din nou? Cum aș putea avea certitudini în ceea ce te privește?

Dacă inima mea ar putea lăcrima, lacrimile ei ar fi însângerate. Ar curge lacrimile râuri-râuri. Ar curge fără încetare.

Cum aș putea eu, oare, să le opresc? Cum aș putea să-i spun eu inimii să nu mai plângă?

Iertarea? Iertarea nu mi se pare varianta corectă. Pentru că sunt îndreptățită să fiu furioasă și tristă. Pentru că mi se pare că meriți să te țin deoparte. Departe de mine și de inima mea. Pentru a nu-mi mai face rău încă o dată și încă o dată… Îmi e frică… mă gândesc că, poate, iertarea mea îți va da libertatea de a mă trăda din nou. Și asta mă sfâșie mai tare…

Eu nu sunt preșul pe care tu să îl calci. Și nu sunt nici camera goală din care tu pleci când vrei și la care te întorci când îți convine. Eu am o inimă. Sunt o ființă. Chiar dacă nu mă prețuiești, eu cred că am valoare.

Iertarea… Dacă aș vedea măcar că îți pare rău, poate aș da credit cuvintelor tale… M-aș lăsa convinsă să devin vulnerabilă în inima mea. Deși simt că a lăsa garda jos în acest moment ar fi cea mai proastă decizie pe care aș putea-o lua. Dacă aș vedea că îți pare rău cu adevărat, poate aș face pași spre tine. Poate m-aș apropia de tine.

Dacă aș face un pas spre tine, ai face și tu la fel? Dacă aș face cinci pași spre tine, ai face și tu la fel? M-ai îmbrățișa și nu mi-ai mai da drumul? Îmi promiți că nu vei mai strânge în brațe pe altcineva în timp ce mă îmbrățișezi pe mine?

Aleg să te cred pe cuvânt. Aleg să te iert. Aleg să mă încred în spusele tale că nu îmi vei mai face rău. Aleg să nu-ți mai fac rău, nici eu, respingându-te constant. Aleg să te iau de mână, deși sunt frântă în interior. Îmi doresc să ne mai bucurăm unul de celălalt. Ca odinioară.