DIFERENȚA DINTRE ROSTIREA UNEI NEMULȚUMIRI ȘI ROSTIREA UNOR CUVINTE CRITICE

fulgi de critica - DIFERENȚA DINTRE ROSTIREA UNEI NEMULȚUMIRI ȘI ROSTIREA UNOR CUVINTE CRITICE

Ce este nemulțumirea? Ce este critica? Este vreuna din ele benefică unei relații? Este vreuna din ele periculoasă interacțiunilor din viața de cuplu?

Nemulțumirea este orice formulare în care unul din parteneri îi comunică celuilalt partener un lucru care l-a deranjat. „Ea nu prezice nici o consecință negativă pe plan marital” zice Gottman (1999). Nemulțumirile pot fi formulate astfel„ M-a durut că seara trecută nu ai vorbit cu mine deloc. Atunci când am fost în vizită la ai tăi.” sau „Așa de mult mi-ar fi plăcut să mă ții în brațe în timpul filmului…” sau „Sunt foarte supărată că nu am primit nici un cadou de Ziua femeilor… Toate colegele s-au lăudat toată ziua cu cadourile pe care le-au primit ieri”.

E necesar ca nemulțumirile să fie rostite în relațiile maritale. O stocare a mai multor plângeri de felul celor descrise mai sus nu are efecte pozitive. Fie din frica de a nu părea o persoană care se plânge mereu, fie din dorința de a nu strica atmosfera pozitivă a relației, fie pentru că nu se simt îndreptățiți să își spună nemulțumirea sau durerea (datorită educației din familia de proveniență) oamenii preferă să tacă. Ei tac, nu își spun durerea, dar odată ce ea crește, explodează. Iar forma în care va fi transmisă nemulțumirea va fi foarte diferită, explozivă. Corozivă relației.

În acest moment vorbim despre critică. Critica poate lua, initial, forma unei nemulțumiri, dar va continua cu învinuirea țintită a celui spre care e îndreptată„M-a durut că seara trecută nu ai vorbit cu mine deloc. Atunci când am fost în vizită la ai tăi. Ești ca și părinții tăi: te gândești doar la tine, la nevoile tale! Ceilalți de lângă voi pot să sufere până mor, că nu îi băgați deloc în seamă!”Critica, așa cum observați în exemplul anterior, începe cu o situație specifică pe care o generalizează.

Formulările de tipul „Tu niciodată….” sau „Tu întotdeauna…” sunt tipuri de formulări critice.„Ție niciodată nu îți pasă de mine…” este critică, pe când nemulțumirea ar suna:„Am impresia că nu sunt important pentru tine. Am impresia că ideile mele ți se par prostești. Aș dori să vezi că am și idei bune”. Un alt exemplu de critică :„Tu întotdeauna faci numai cum vrei tu, fără să întrebi pe nimeni…”, pe când varianta de comunicare a nemulțumirii ar suna: „Știi, mi-ar place tare mult să mă întrebi care îmi este părerea. Așa mi-ai arăta că sunt o persoană importantă pentru tine. Nu mă refer la lucrurile mărunte. Mă refer la deciziile majore, care țin de familia noastră. Atunci când îmi ceri părerea simt că mă prețuiești. Mă simt iubită”.

Pentru ca o exprimare să devină o critică – ceva e cu siguranță greșit la celălalt, ceva ce ține de personalitatea lui, de felul lui de a fi- e suficient să fie folosite și aceste tipuri de formulări:„Cum poți să îmi faci una ca asta?”, „De ce ești așa de enervantă?”, „De ce te comporți așa, ca un nesimțit?” , „Care e problema cu tine?”, „Cât de egoist/ă poți fi?”, „De ce ai face una ca asta?” (Gottman, 1999).

O plângere folosește cel mai des formulări de tipul „Eu mă simt” sau „M-am simțit” sau „Mi se pare”, exprimând stările emoționale negative interioare. Criticile sunt îndreptate cu claritate spre celălalt: „Tu…” sau „Ție…”, indicând spre faptul că există o problemă de caracter la celălalt. Critica va determina de cele mai multe ori o reacție de apărare din partea celui care se simte acuzat sau învinuit. Critica transmite: „Tu ești de vină! Tu și numai tu!”. Nemulțumirea comunică:„ Știi, mi s-a părut că…și mi-aș dori …”. O reacție de reparare sau de corectare e mai ușor de oferit când e adresată o nemulțumire. În urma unei critici urmează reacția defensivă, care nu este doar o reacție de apărare, ci și una de atac (asemenea criticii).fulgi de critica 300x169 - DIFERENȚA DINTRE ROSTIREA UNEI NEMULȚUMIRI ȘI ROSTIREA UNOR CUVINTE CRITICE

Bogăția care locuiește în tine mă îmbogățește

Aleg sa te ascult

Îmi este foarte ușor să stau cufundat în gândurile și simțirile mele. De multe ori, de cele mai multe ori, îmi place să stau mai mult în lumea mea. Acolo găsesc liniște.

Iar când vii tu, prietenul meu, cu gândurile, ideile tale, liniștea-mi se tulbură. Liniștea și calmul interior se deranjează „de la zumzetul” cuvintelor și durerilor tale. Și atunci îmi vine să spun STOP„zumzetului” tău. Pentru că îmi e mai bine și nespus mai confortabil să stau în liniștea mea.

Dar alegascult. Ascult „zumzetele” tale. Pentru că binele tău e important pentru mine, prietenul meu. Pentru că tu ești important pentru mine. Și te ascult. Iar „zumzetul” tău se transformă în susur blând de izvor. Clar, limpede. E vocea gândurilor și simțirilor tale. Simt cum susurul acesta mă îmbogățește. Simt cum legătura dintre noi sporește. Se întărește.

Pentru că te prețuiesc, de aceea te ascult, prietenul meu, prietena mea, soțul meu, soția mea, copilul meu, părintele meu, fratele meu, colega mea… Ești prețios pentru mine! Ascultând sunetul universului tău mă simt mai bogată. De-a dreptul încântată!

Ce bogăție să te cunosc! Ce bogăție să te ascult!

BB

Legăturile invizibile care produc bucurie sau durere

legaturi invizibile


În fiecare zi interacționăm cu nenumărați oameni. Iar interacțiunile aceastea pot stârni în noi sentimente de bucurie, ne simțim apreciați, încurajați sau, dimpotrivă, ne putem simți respinși, descurajați, mânioși etc.

De ce unele interacțiuni stârnesc în noi emoții negative, iar alte interacțiuni stârnesc emoții pozitive?
Să vă explic – interacțiunile dintre oameni durează, de multe ori, câteva secunde. Fie că suntem la locul de muncă, fie acasă cu copiii, fie gătim împreună cu soțul sau soția, de cele mai multe ori comunicăm pe fugă. Iar acele mici secunde contează foarte mult sau au un impact teribil asupra relațiilor noastre. Un impact pozitiv sau negativ.


Hai să vă explic ce se întâmplă în aceste secunde: vă voi descrie 3 scenarii și impactul lor asupra relației voastre.
Ionel, soțul, vine acasă și se așează la televizor pentru a asculta știrile. Valentina, dorește să îi povestească încântarea ei: a reușit să facă un tort delicios. În această poveste pot exista 3 variante de reacții ale soțului:
• El poate să nu o bage în seamă deloc pe Valentina, să continuie să urmărească știrile, să o ignore total. Poate chiar să dea volumul televizorului mai tare. Valentina se va simți neimportantă. Respinsă. Ei îi va fi greu să mai încerce să îi povestească, cu altă ocazie, ceea ce simte sau gândește.
• Poate să se enerveze când începe Valentina să îi vorbească. Și să strige, vorbind urât cu ea. Să o jignească folosind tot felul de cuvinte urâte, doar-doar va reuși să o facă să tacă. Câteodată reușește să aibă liniște prin tactica asta. Alteori nu. Se trezește cu un obiect de bucătărie în cap. Așa, ca răzbunare.
• În ultima variantă a acestui scenariu Valentina povestește cum a amestecat ouăle cu mascarpone, cum le-a răsturnat din bol, cum a adăugat zahărul etc. La fiecare vorbă a ei Ionel reacționează într-o formă sau alta: dă din cap, zice: „Da, da!”chiar dacă se mai uită din când în când la televizor sau se oprește din vizionat și e numai ochi și urechi și
mai pune și întrebări legat de rețetă. Și cere și o bucată de prăjitură.

Interesul manifestat de Ionel față de munca și vorbele Valentinei sudează relația lor. Valentina se simte iubită, se simte apreciată. Costul plătit de Ionel? 2 minute de atenție. Premiul  câștigat de Ionel și Valentina? O relație caldă, bazată pe apreciere. Un sentiment puternic de apartenență. Sentimentul puternic pozitiv că îi pasă cuiva de tine. Un premiu cu o valoare inestimabilă. O puternică conectare a inimilor lor.


• Observație: știți când se creează o mai mare distanță între cei doi – atunci când el tace sau când atacă? Răspuns: când tace. Când nu reacționează. Indiferența e mai dureroasă decât atacul. Pentru că indiferența transmite mesajul:„ Nu mă interesează ce zici!” În momentul în care vorbele sunt dure și soția se simte respinsă, efectul este tot negativ asupra relației, dar nu la fel de puternic negativ ca atunci când soțul este indiferent și
nu reacționează în niciun fel.


Vă încurajez, deci, să investiți cât mai mult timp și energie în relațiile voastre. E ca la bancă: investiți unii în alții, în fiecare zi, pentru că astfel veți fi tot mai bogați sufletește.

Bianca Balogh, psiholog clinician

E bine să ne iubim pe noi înșine? Trebuie ca dragostea mea să fie îndreptată exclusiv spre exterior?

iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti - E bine să ne iubim pe noi înșine? Trebuie ca dragostea mea să fie îndreptată exclusiv spre exterior?

Eu cred în principiul iubirii de sine anterior iubirii oferite într-o relație. Dar hai să mă explic. Iubirea de sine nu o identific cu egocentrarea. Cu întoarcerea spre propria persoană și cultivarea unei iubiri exclusive de sine. Nu. Mă refer aici la atitudinea de a fi blând cu propria persoană – dacă ai greșit, asta este, treci mai departe, te ierți, nu ești aspru vis-a-vis de performanțele tale.

Mă refer la atitudinea de bunătate față de propria persoană –  aceasta este atitudinea opusă criticii constante adresată de noi înșine propriei persoane.

Nu știu dacă realizați, dar răutatea și asprimea îndreptată asupra propriei persoane seamănă cu autosfâșierea. Sau cu înjunghierea propriei inimi. Adesea, pentru că dorim să atingem obiective înalte, tragem de noi, ne certăm, ne disprețuim propria inimă. Când ea urlă, nu îi dăm crezare. Când trupul urlă că e obosit, îi zicem: „Hai că mai poți!”. Depășim, adesea, limita bunului simț când e vorba de propria persoană. Ne neglijăm, ne amânăm, ne reducem la tăcere strigătele. Devenim surzi.

Pe de altă parte, cel focalizat pe sine își zice în inimă:„Sunt superb! Soarele se oprește din mers când trece pe strada mea! Sunt o minune! Cu toții ar trebui să îmi vadă frumusețea și să mă admire!”… Chiar dacă ar admira, la rândul lui, o altă persoană, ar face-o pentru scurt timp. Ființa sa i se pare irezistibilă când e vorba de admirație.

Exagerez, evident. Poate am reușit să vă smulg și un zâmbet (dacă am reușit, mă bucur!). Majoritatea dintre noi ne situăm între cele 2 extreme. Extrema aversiunii față de sine și extrema focalizării exclusive pe sine.

Și atunci care ar trebui să fie ATITUDINEA potrivită față de mine, atitudine care să denote grijă față de nevoile și dorințele mele, față de durerile mele, față de bucuriile mele? Să ascultăm semnalele venite din interior legate de oboseală și să luăm o pauză.

Să ascultăm semnalele venite dintr-o inimă rănită, pe care să o alinăm cu multă grijă și cu multă răbdare, dacă rezultatele în muncă nu au fost pe măsura așteptărilor:„ Am greșit? Asta e! Sunt doar un om! Mâine voi încerca să fac mai bine. Dacă nu îmi iese, nu e capăt de lume!” Sau poate s-au enervat toți prietenii tăi pe tine… Simți tensiunea în aer…Le ceri iertare și gata!

Bucurându-te de propria persoană, acceptându-te ca ființă fragilă, înțelegându-ți lumea interioară, vei reuși să înțelegi mai ușor lumea interioară a iubitului tău/iubitei tale.

Vei reuși să te bucuri de frumusețea sa interioară și să te minunezi chiar. Vei reuși să fii mulțumitor pentru persoana care se află lângă tine. Fiind blând cu tine, vei fi mai blând cu iubitul sau iubita ta. Fiind îngăduitor cu tine, îți va veni mai ușor să oferi îngăduință celuilalt.

Iertându-ți greșelile, inexactitățile, imperfecțiunile, manifești față de tine acceptare și iubire. Vei reuși, astfel, să oferi soțului sau soției tale iertare și acceptare și iubire.

Dragilor, vă îndemn, deci să oferiți cât mai des iubire!

Iubire pentru propria persoană și pentru cei din jurul vostru!

BB

Se mai poate reaprinde iubirea?

reaprinde iubirea - Se mai poate reaprinde iubirea?

Se mai poate reaprinde iubirea în relația noastră?

Mânia…furia…grele, dureroase emoții. Dureroase mai ales pentru cel asupra căruia se descarcă.

Te enervezi pentru că soția ta le face pe plac tuturor prietenelor ei, nerefuzându-le niciodată. Te înfurii pentru că nu îți mai place cum prepară mâncarea, te enervezi pe felul în care se ocupă de educația copiii lor ș.a.m.d.

Soția ta, pe de altă parte, se simte respinsă. Neînțeleasă. Criticată.  Se închide în sine, ca într-o carapace. Se apără, găsindu-și scuze. Scuzele însă te enervează mai tare. Furia ta crește. Soția se închide mai mult în sine, apărându-se și atacând deopotrivă. Ajungeți să uitați motivul certurilor voastre. Atacurile voastre devin personale: „Ești un nesimțit!” sau „Ești o grosolană!” sau „De ce nu poți fi ALTFEL?”

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu voi? Vă iubeați când v-ați căsătorit. Treceați cu ușurință peste defectele celuilalt. Până nu demult orice făcea celălalt era îndulcit. Oricărei greșeli i se oferea circumstanțe atenuante. Erați binevoitori și răbdători unul cu celălalt. Daaar, cu timpul, GREȘELILE ei au ajuns să se ADUNE în mintea ta. OCHELARII  prin care o vezi acum sunt „pătați” de greșelile pe care îți este dificil să le uiți. Nu le mai suporți. Simți că explodezi numai când o zărești.

Ea devine, pentru tine, o SUMĂ de greșeli. Bunăvoința și răbdarea ta s-au risipit. Te simți ÎNDREPTĂȚIT să fii furios pe felul ei „defect” de a se comporta.

Iubirea ta s-a risipit? Mai poți oare să simți ceea ce simțeai în urmă cu ceva timp?

Răspunsul este : „DA!” dacă vrei să înveți să o vezi prin OCHELARII APRECIERII. Vei învăța să o admiri din nou. Să fii MULȚUMITOR pentru ea. O vei privi ca pe una din cele mai prețioase ființe din viața ta. Ea va învăța să nu se mai simtă criticată. Atacată. Va deveni mai relaxată în preajma ta. Te va iubi mai mult și-ți va arăta iubirea. Te va vedea cu OCHI APRECIATIVI… Ești, până la urmă, cel care o protejezi!

BB

Un minut pentru relația ta – 8 Ianuarie 2018- Căutând și primind ajutor

couple comparing lists - Un minut pentru relația ta - 8 Ianuarie 2018- Căutând și primind ajutor

Atunci când te îmbolnăvești sau te rănești fizic, aștepți săptămâni sau chiar ani până să consulți un medic? De obicei nu faci asta, pentru că știi că un specialist poate să evalueze problema și să-ți ofere un tratament înainte ca sănătatea ta să devină critică.

Din păcate, cele mai multe cupluri nu dau importanță rănilor emoționale sau disfuncționalităților maritale în aceiaș măsură în care dau importanță problemelor de natură fizică.

În medie s-a constatat că soții așteaptă să treacă 6 ani până la momentul în care decid să ceară ajutor de specialitate pentru problemele din relație. În multe cazuri este prea târziu pentru a putea salva căsnicia.

Deasemenea, în conformitate cu studiile de specialitate, s-a constatat că programele de prevenție sunt de 3 ori mai eficiente decât programele de intervenție.

Căutând și primind ajutor, din timp, poți să previ apariția blocajelor în relație, a nefericirii care apare din cauza conflictelor maritale.

Fie că sunteți căsătoriți de 6 luni sau de 60 de ani întotdeauna este loc de mai mult pentru a învăța și dezvolta noi abilități de relaționare pentru o căsnicie mai bună.

Puteți deveni experți în relația dumneavoastră de cuplu participând la programul nostru pentru cupluri 7 Principii ale unei căsnici fericite.

Workshop 7Principii

INGREDIENTUL nr.7 al relațiilor maritale sănătoase

culturacuplului - INGREDIENTUL nr.7 al relațiilor maritale sănătoase

Creați ÎMPREUNĂ al vostru UNIVERS

Valori, vise, filozofii de viață împărtășite

Dincolo de lumea interioară a fiecărui om, dincolo de visele lui, dincolo de felul lui unic de a gândi, orice cuplu poate crea o cultură nouă. Această cultură e locul unde lumea interioară a fiecăruia e înțeleasă și respectată, acolo unde diferențele sunt înțelese și respectate. E spațiul unde cei doi își înțeleg reciproc visele, acele motivații ascunse care le dau aripi, și se încurajează reciproc pentru a le împlini.

Aici ei caută prezența celuilalt și le place să petreacă timp împreună, se bucură unul de celălalt, râd și plâng împreună. În acest spațiu lucrează împreună pentru împlinirea viselor împărtășite unul altuia.

Ceea ce îi leagă e mai mult decât o prietenie. Ei reușesc mai mult decât să gestioneze conflicte. E vorba de o creație nouă, invizibilă, unică, născută din implicarea fiecăruia. Este căsnicia lor care este unică și diferită față de căsnicia părinților sau a prietenilor.

Cultura căsniciei voastre este o entitate unică, vie, care vă face diferiți de alte familii. Este creația voastră care este susținută de patru stâlpi: ritualuri, roluri, scopuri comune, valori și simboluri comune.

cultura familiei - INGREDIENTUL nr.7 al relațiilor maritale sănătoase

  1. Primul stâlp: ritualuri de conectare. Un ritual este un eveniment structurat, o activitate stabilită sau o rutină care vă face tuturor plăcere, care vă reprezintă și vă întărește sentimentul de împreună. Cei mai mulți dintre noi suntem obișnuiți cu ritualurile din copilărie, fie că este vorba de masa de Duminică sau seara de Crăciun sau de participarea la reuniunile de famile. Din nefericire din ce în ce mai multe familii neglijează să stea împreună la masă când iau cina, de exemplu. Preferă să stea în fața televizorului, a computerului sau cu telefonul în mână. Este trist că lăsăm aceste gadgeturi să ne fure timpul împreună și posibilitatea de a ne conecta unul cu celălalt.
  2. Al doilea stâlp: sprijiniți-vă unul pe altul în rolurile pe care le aveți. Sentimentul că avem un loc al nostru pe lumea asta se bazează într-o mare măsură pe diversele roluri pe care le avem – suntem soț pentru soția noastră, tată pentru copiii noștri, copil pentru părinți, patron pentru angajații noștri etc. Căsnicia dvs. va deveni mai profundă în măsura în care nivelurile așteptărilor unuia de la celălalt sunt similare. De exemplu Ioan și Elena cred că un soț trebuie să fie capul familiei și să fie protector, iar soția să fie mai degrabă, acasă, persoana care să se ocupe de creșterea și educația copiilor. Alin și Maria, în schimb, cred într-o căsnicie prin care fiecare să fie susținut emoțional, financiar pentru a realiza ceva deosebit prin profesia lor. Perspectiva voastră despre familie sau muncă poate adânci sentimentul de apropiere de soțul sau soția dvs. In măsura în care simțiți la fel față de aceste aspecte, căsnicia dvs. va fi mai puternică.
  3. Al treilea stâlp are de a face cu scopuri comune. Scopurile pe care ne străduim să le atingem sunt o parte a ceea ce face ca viața să aibă sens. Adesea, nu vorbim despre scopurile noastre cele mai profunde. Pentru o anume persoană, scopul ar putea fi să-și găsească liniștea, siguranța și vindecarea după o copilărie abuzivă. Pentru o altă persoană, ar putea fi să crească copii care să fie buni la suflet, generoși și cu principii sănătoase. Împărtășirea celor mai profunde scopuri ale dvs. cu soția sau soțul, nu doar că va spori apropierea din cadrul relației dvs., dar, în măsura în care vă sprijiniți  reciproc în împlinirea lor, acestea pot deveni o cale către o relație mai solidă și fericită.
  4. Al patrulea stâlp are de a face cu valori și simboluri comune. Care este filozofia voastră de viață, care sunt convingerile pe care le împărtășiți vis-a-vis de lume și viață. Pentru unele persoane, valorile sunt puternic înrădăcinate în convingeri religioase. Însă și cuplurile care nu sunt religioase au un sistem de valori, convingeri care le determină perspectiva asupra vieții și le influențează deciziile. Adesea, valorile și convingerile comune ale celor doi soți sunt reprezentate prin simboluri, care pot fi lucruri concrete sau abstracte. Cu cât căsnicia dumneavoastră este locul în care convingerile pot fi dezvăluite cu ușurință și împărtășite, cu atât mai fericită va fi viața trăită împreună.

Fiecare căsnicie este unică! O zidire nouă, o entitate nouă, o cultură nouă care are un impact unic asupra celor din interiorul familiei, cât și a celor din exterior. Relația dintre cei doi soți influențează în mod direct dezvoltarea unei căsnicii frumoase, cu o atmosferă plăcută sau a unei căsnicii cu o atmosferă toxică pentru cei din interiorul familiei cât și pentru cei din exteriorul ei.

O căsnicie fericită, cu relații solide și sănătoase nu se formează de la sine. Este un produs, un rezultat, al efortului comun, al celor doi soți de a cultiva și susține o relație de uniune bazată pe principi sănătoase. Căsnicia poate fi asemănată cu o gradina îngrijită de un soț și o soție.

SRHromanamediu - INGREDIENTUL nr.7 al relațiilor maritale sănătoase

 

Aceste 7 principii ale unei căsnicii fericite, pe care vi le-am prezentat pe scurt prin articolele noastre, au fost formulate in urma descoperirilor științifice desfasurate pe o perioada de peste 40 de ani de Institutul Gottman. Acum, aici și în Oradea puteți beneficia de consiliere pentru îmbunătățirea relației dvs. de cuplu prin serviciile oferite în cadrul Asociației SOZO.

Gottman Leader: Sorin Balogh

 

Dacă vă confruntați cu blocaje în relația dumneavoastră de cuplu și aveți nevoie de sprijin pentru a învăța să gestionați aceste probleme, puteți să beneficiați de consiliere maritală prin programul de terapie maritală Noi2.

Referințe: John M. Gottman, Nan SilverCele șapte principii ale unei Căsnicii Fericite- Ghid practiv elaborat de cel mai renumit expert în relațiile de cuplu, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2016

Un minut… pentru relația ta – Iunie 7- Cultura căsniciei tale

culturafamiliei - Un minut... pentru relația ta – Iunie 7- Cultura căsniciei tale

Cultura căsniciei tale

Căsnicia nu înseamnă doar o bucată de hârtie. Ci are de-a face cu zidirea unei vieți împreună- a unei culturi bogate în simboluri și ritualuri, valori și scopuri care definesc căsnicia voastră și o fac unică.

De obicei când ne gândim la cultură, o asociem cu un grup etnic sau cu o națiune. Dar o cultură poate fi creată de două persoane care au căzut de acord să-și împartă viața.

În cartea ,,The Intentional Family” William Doherty susține că atunci când două persoane devin un cuplu, ei creează o nouă cultură, și cu cât cultura lor este mai intențională cu atât mai puternice devin legăturile de familie.

În esență, fiecare cupul sau familie își creează propria micro-cultură prin obiceiuri, tradiții și experiențe. Această cultură cuprinde visurile lor și poate fi, cu timpul, suficient de flexibilă la schimbare.

Cu cât sunteți mai mult în acord în privința aspectelor fundamentale ale vieții, cu atât mai bogată, mai profundă și mai ușoară va fi căsnicia dumneavoasatră.

Întrebarea zilei: Cum ați descrie cultura căsniciei voastre?

The Marriage Minute- from The Gottman Institute – www.gottman.com

INGREDIENTUL nr. 5 al relațiilor SĂNĂTOASE

Problem Solving - INGREDIENTUL nr. 5 al relațiilor SĂNĂTOASE

Găsiți SOLUTII la problemele care POT FI REZOLVATE

Conflictul între soți pare să izbucnească din motive din cele mai banale: hainele sunt aruncate pe jos, cafeaua e prea rece ori prea caldă, copiii nu dorm decât la ora 23:00, hainele sunt necălcate la timp etc. Unele din aceste conflicte se pot rezolva, altele continuă să fie o problemă pentru perioade foarte lungi de timp, fără să fie însoțite de soluții viabile.

În cele ce urmează voi aborda situația conflictelor care pot fi soluționate. Soluția poate fi găsită urmând acești pași:

  1. Tonul pe care se face abordarea problemei

  2. Inițierea și acceptarea tentativelor de împăcare

  3. Autoliniștirea și liniștirea partenerului

  4. Compromisul

    Tonul blând vs. Tonul aspru

    Tonul blând deschide calea către o relație caldă, prietenoasă; își are originea în funcționarea bună a primelor patru principii.

    Tonul aspru deschide calea celor patru călăreți ai apocalipsului (critică, dispreț, reacție defensivă, împietrire emoțională) și conduce spre copleșire emoțională, apoi spre distanțare emoțională și singurătate.

Exemplu:

Ton dur: Nu ai niciodată timp pentru mine!

Ton blând: Mi-ai lipsit în ultima vreme și m-am simțit puțin singură!

Inițierea și acceptarea tentativelor de împăcare

În momentul în care negativitatea interacțiunii se intensifică, de obicei unul dintre parteneri (cu excepția cazurilor de distanțare emoțională) dorește să destindă atmosfera. Pune „frână”.

Această „frână” poate să fie rostită pe un ton blând: „Mă simt nerespectat!” sau „Sunt trist!”sau „Îmi pare rău! Te rog să mă ierți!” ori poate să fie lansată strigând: „Stop! Te rog să taci și să mă asculți!”.

Pe de altă parte, odată lansată această încercare de împăcare, pentru a fi eficientă, e nevoie să fie acceptată. Acceptarea ei este un indiciu al acceptării influenței (principiul 4) și e un semn al relației bune dintre cei doi soți.

Autoliniștirea și calmarea celuilalt

Autoliniștirea și calmarea celuilalt apare din nevoia scăderii tensiunii în caz de copleșire emoțională. Sentimentul de copleșire emoțională apare atunci când una sau ambele persoane au senzația că e nevoie să își protejeze propria persoană de atacurile celuilalt.

Reacția e de fugă ori atac. Inima îi bate cu repeziciune, ritmul respirator este tulburat (persoana uită să mai respire), scade cantitatea de oxigen din sânge, sângele invadează creierul.

Persoana copleșită emoțional nu mai aude bine, vederea periferică slăbește. Nu mai reușește să capteze nici măcar tentativele de împăcare ale partenerului. Soluția pentru aceste stări teribile de încordare este autoliniștirea, relaxarea.

Exercițiile de relaxare țintesc spre conștientizarea importanței respirației ritmice și spre relaxarea mușchilor tensionați.

Compromisul

Compromisul este etapa finală necesară soluționarii problemei. Pentru ca cei doi soți să ajungă la un compromis e nevoie ca ei să ia în seamă părerea celuilalt.

O negociere trebuie să valorizeze opiniile ambelor părți. Pentru o bună negociere fiecare soț trebuie să facă o distincție între nevoile asupra cărora nu negociază și ariile mai flexibile.

Psiholog: Bianca Balogh